Şanse bune pentru reprezentanţii partidelor naţionaliste
Potrivit rezultatelor unui sondaj, ar putea intra în Parlamentul European de la Bruxelles mai multe partide naţionaliste. Cu toate acestea, formarea unui grup parlamentar propriu ar putea eşua din nou. Din grupul partidelor care au cele mai mari şanse, partide care se bucură de o serioasă susţinere în ţările lor de reşedinţă datorită campaniei lor electorale, fac parte, şi de această dată, candidaţii extremei drepte din cele 5 ţări care formaseră în urmă cu 2 ani grupul parlamentar menţionat. În fruntea tuturor se află Frontul Naţional din Franţa, Vlaams Belang din Belgia, Liga Nordului din Italia, Partidul Libertăţii din Austria (FPÖ), Partidul România Mare din România şi Ataka din Bulgaria. Mai pot accede în Parlamentul European (PE) şi Alianţa Viitorul Austriei (BZÖ) şi partidul Jobbik din Ungaria, un partid rasist care dispune de un braţ paramilitar – Garda Maghiară. Nu este exclus nici ca Partidul Naţional Democrat (NPD) din Germania să devină membru al PE.
Dorinţa nutrită de mai mulţi ani de către Frontul Naţional francez al lui Jean-Marie Le Pen şi PRM pentru constituirea unei „Internaţionale” a grupărilor naţionaliste de dreapta a eşuat din cauza divergenţelor conceptuale, dar şi a unei coliziuni a intereselor naţionale care au împiedicat în special apropierea acestor partide în ţările vecine, pentru revendicări teritoriale motivate istoric. Această situaţie s-a manifestat şi în grupul european ITS, care a eşuat datorită pr opriilor sale contradicţii interne. Candidatul FPÖ, Andreas Mölzer, şi-a anunţat intenţia de a coopera cu Liga Nordului din Italia. Şeful partidului radical de dreapta, PRM, Corneliu Vadim Tudor şi calul său de bătaie fundamentalist ortodox, Gigi Becali, s-au pronunţat împotriva unei reeditări a Grupului ITS şi au pledat pentru formarea unui nou grup, căruia să-i aparţină doar acele grupări care vor fi reprezentate pentru prima oară în Parlamentul European. Candidatul partidului Jobbik din Ungaria, Krisztina Morvai, a respins şi ea la rîndu-i categoric o colaborare cu PRM, motivînd că ideologia acestuia se bazează în principal pe crearea unui climat antimaghiar dominat de resentimente. Atenţia sa se îndreaptă mai degrabă către partide eurosceptice mai moderate, care ar putea fi reprezentate eventual în viitorul Parlament European. Toate aceste partide de extremă dreaptă sînt unite de euroscepticismul lor manifestat faţă de UE. Însă, această concepţie constituie totuşi un fundament prea labil pentru crearea unui grup parlamentar viabil. Aşadar, nici după alegerile europarlamentare nu se vor schimba multe în privinţa acestei situaţii.
Articole Înrudite:
- Extremistii europeni si-au facut grup Partidele extremiste din Parlamentul European au format un nou grup...
- Extrema dreaptă asaltează Europa Criza economică influenţează şi politica: în momentul de faţă este...
- Euro Alegerile 2009 Aparțin Naționaliștilor Marea Britanie: Partidul Independentei (UKIP, eurosceptici) a obtinut 17,5% ceea...
- Alianță PRM – PNG pentru Alegerile în Parlamentul European 2009 PACT ELECTORAL SEMNAT DE VADIM ŞI GIGI BECALI Comunicat de...
- Extrema-dreaptă din Olanda ar putea câştiga alegerile Europene Partidul Libertăţii, de extremă-dreapta, ar putea fi marea senzaţie a...
Taguri: Ascensiune, Creștere, Europa, extrema dreapta, nationalism, Patriotism, Putere, Radicali, Succes
Votează Acest Articol
Scoate La Imprimantă Acest Articol
Dacă ţi-a plăcut acest articol, te rugăm să laşi un comentariu sau să te abonezi acestui feed pentru a primi articolele viitoare pe feed readerul tău.






Nu ma mira faptul ca partidul de extrema dreapta din Ungaria,cat si celelalta partide de dreapta Europene,refuza o colaborare cu PRM,ideologia lor se bazeaza in principal pe crearea unui “climait antimaghiar” BAFTA ROMANIA cu personajele tale ca Vadim si Becali,am ajuns de rasul Europei.Daca Maresalul Antonescu ar invia acum….ar mai muri odata.Ramaneti dragilor la caruta si pregatiti inaugurarea….Bulibasaland!