Jidanca Madonna a plătit 20.000.000 $ pentru o Cioară
Pentru a o putea adopta pe Mercy James, diva a «pompat» sume enorme în Malawi
Decizia finală a Curţii Supreme din Malawi privind adopţia micuţei Mercy James a fost influenţată de suma uriaşă “pompată” de Madonna în orfelinate.
Conform Daily Mirror, Madonna a “cheltuit” pe mâncare, plase de ţânţari şi restaurarea orfelinatelor peste 20 de milioane de dolari.
“Cum să refuzăm solicitarea venită din partea unei celebrităţi care a dat ţării atâta? Datorită Madonnei, Malawi nu mai face foame”, a declarat pentru publicaţia britanică reprezentantul unei asociaţii internaţionale de ajutorare a copiilor.

În aprilie, un tribunal local a respins cererea de adopţie înaintată de Madonna, invocând legea care cere ca persoanele ce vor să adopte trebuie să fie rezidente de cel puţin 18 luni. Suma uriaşă investită de cântăreaţa de 50 de ani, care adoptă al doilea copil din această ţară, a cântărit în cele din urmă mai mult decât litera legii.
De altfel, şi Lovermore Munlo, ministrul justiţiei din Malawi, a lăudat interesul manifestat de Madonna pentru ajutorarea orfanilor din Malawi şi a intervenit în soluţionarea favorabilă a cazului privind adopţia.
Articole Înrudite:
- Jidanca Madonna şi-a convertit cioara la Cabala Iudaică La nici o săptămână după ce a adus-o pe Mercy...
- Jidanca Madonna vrea să mai adopte un negrotei din Malawi Madonna a declarat recent că intenţionează să adopte încă un...
- Evreica Madonna a fost huiduita in Bucuresti dupa un discurs antidiscriminare Pe lângă aplauze, jidanca Madonna a avut parte şi de...
- Curva ordinară de jidancă Madonna va fi protejată de zombi antrenați în Israel Nu degeaba i se spune Curva muzicii pop. La Bucureşti,...
- Madonna despre convertirea sa la Iudaism Madonna a scris un articol pentru Yediot Ahronot, ziarul cu...
Taguri: Adopție, cioara, Daily Mirror, evreica, jidanca, Madonna, Mai Mulți Africani în America, Malawi, negresa, Regina Pop
Votează Acest Articol
Scoate La Imprimantă Acest Articol
Dacă ţi-a plăcut acest articol, te rugăm să laşi un comentariu sau să te abonezi acestui feed pentru a primi articolele viitoare pe feed readerul tău.






