Italienii au protestat la Vicenza summitul G8
Sâmbătă, 4 iulie, manifestanţii anti-G8 au organizat un prim protest împotriva summitului de săptămâna viitoare al celor mai bogate ţări. Protestul s-a ţinut la Vicenza, gazda unei baze militare americane, organizatorii anunţând o serie întreagă de proteste împotriva extinderii acestei baze.
Marco Palma, purtătorul de cuvânt al protestatarilor, s-a declarat nemulţumit şi de preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, despre care spune că: “deşi a spus că este un om al schimbării, aici, la Vicenza nu am văzut vreo schimbare”.
“Avem aici democraţia poporului. La G8 sunt opt puteri care vor să guverneze impunându-şi voinţa. Aceea nu este democraţie”, a mai explicat Palma, care a mai spus că se aşteaptă la peste 10.000 de persoane să participe la aceste proteste, împotiva planurilor de extindere a bazei de la Vicenza şi împotriva summitului G8 din 8-10 iulie, pe care îl va găzdui Italia.
Nu mai puţin de 1.000 de poliţişti au fost delegaţi pentru traseul pe care protetstarii vor să îl parcurgă până la baza americană. Protestarii sunt nemulţumiţi că guvernul italian a aprobat deja construirea unei bazei noi, de 6.000 de metri pătraţi, pe terenul unde s-a aflat aeroportul Molin.
Summitul G8 de la L’Aquila, Italia, are pe agendă criza economică globală, siguranţa hranei, lupta împotriva schimbărilor climatice şi comerţul internaţional. Summitul reuneşte liderii de guverne din Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Rusia, Marea Britanie şi Statele Unite.
Manifestanţii au anunţat că vor organiza şi un marş cu lumânări în Aquila în 6 iulie, pentru cei peste 300 de oameni decedaţi în luna aprilie, în urma unui cutremur de amploare.
Articole Înrudite:
- Mii de turci au protestat la Ankara faţă de prezenţa lui Barack Obama în ţara lor “Du-te la tine acasă, yankeule!”. Unde mai exact? În Africa,...
- Rusia critica ambitiile NATO de ‘jandarm al lumii’, dupa summitul de saptamana trecuta Ambasadorul rus la NATO, Dmitri Rogozin, a criticat luni ambitiile...
Taguri: Barack Obama, italia, Marco Palma, protest, SUA, Summit-G8, Vicenza
Votează Acest Articol
Scoate La Imprimantă Acest Articol
Dacă ţi-a plăcut acest articol, te rugăm să laşi un comentariu sau să te abonezi acestui feed pentru a primi articolele viitoare pe feed readerul tău.






Noua Dreaptă nu a participat la manifestaţiile anti NATO la Bucureşti.
Treaba este clară.