Vicepreşedintele Americii Joe Biden: Dacă Israelul vrea să atace Iranul, SUA nu-i va sta în cale
Vicepreşedintele Joe Biden a semnalat că administraţia Obama nu ar sta în calea Israelului dacă el ar decide să atace instalaţiile nucleare ale Iranului, informează AP. Vicepreşedintele american a precizat totuşi că orice atac asupra Iranului ar fi destabilizator.
Afirmaţiile lui Biden sugerează o poziţie mai dură a Statelor Unite faţă de ambiţiile nucleare ale Iranului, notează AP, citată de Agerpres. Cu toate acestea, oficiali din cadrul administraţiei au insistat că remarcile făcute duminică la televiziune reflectă punctul de vedere al Statelor Unite că Israelul are dreptul să se apere şi să ia singur decizii în legătură cu securitatea sa naţională.
Într-un interviu la emisiunea “This Week” a canalului ABC, Biden a declarat de asemenea că oferta Statelor Unite de a negocia cu Teheranul asupra programului său nuclear este încă valabilă.
Unii au estimat că poziţia administraţiei americane s-ar putea schimba în lumina măsurilor dure disciplinare luate de guvernul iranian contra protestatarilor după alegerile prezidenţiale de la 12 iunie. Oponenţii autorităţilor contestă aceste alegeri susţinând că ele au fost fraudate.

Vicepreședintele american face discriminare! Israelul este o țară nucleară, Iranul nu este o țară nucleară și nici nu intenționează să devină! Americanii iar mănâncă rahat așa cum au făcut și în trecut cu Irakul! Mâncau rahat că văd ei prin satelit că are Saddam Hussein arme de distrugere în masă dar defapt nu a avut nimic!
“Israelul poate decide pentru sine”
Biden a fost întrebat dacă primul ministru israelian Benjamin Netanyahu are o abordare corectă indicând că Israelul ar lua chestiunea în mâinile sale dacă Iranul nu arată dorinţă de a negocia până la sfârşitul anului.
“Israelul poate decide pentru sine, este un stat suveran, ce este în interesul său şi ceea ce ei decid în legătură cu Iranul sau cu oricare altcineva”, a răspuns Biden. El a adăugat că aceasta este situaţia, “fie că ne convine sau nu” punctul de vedere israelian.
Biden a fost atunci întrebat mai direct dacă Statele Unite vor sta în calea Israelului, în perspectiva unei bombe nucleare iraniene ca o ameninţare la adresa existenţei statului evreu, dacă el decide să lanseze un atac militar contra instalaţiilor nucleare iraniene.
“Ştiţi, noi nu putem dicta unui alt stat suveran ceea ce poate el să facă şi ce nu”, a spus el.
La Ierusalim, guvernul israelian nu a făcut comentarii asupra afirmaţiilor lui Biden.
Articole Înrudite:
- Rusia și China Avertizează SUA cu un Razboi Mondial dacă va permite Israelului să atace Iranul Un raport a circulat ieri prin Kremlin care declara ca...
- Iranul avertizeaza ca va ataca obiective nucleare ale Israelului Corpul Gardienilor Revolutiei, armata ideologica a regimului de la Teheran,...
- Israelul isi mentine refuzul de a adera la Tratatul de neproliferare nucleară Israelul a respins miercuri apelul lansat de un subsecretar de...
- Navele israeliene care au traversat Canalul Suez pregătesc un atac contra Iranului Cele două nave de război israeliene care au traversat Canalul...
- Cum controleaza Israelul politica externă a SUA În campania pentru razboiul din Irak, neoconservatorii și lobby-ul evreiesc...
Taguri: Alt Război în Orientul Mijlociu, Imoralitate, Injustiție, Iran, Iranul Nu Este O Țară Nucleară, Israel, Israelul Atacă Iranul, Israelul E O Țară Nucleară, Israelul Poate Să Atace Pe Iran, Război Israel-Iran, SUA, Vicepreşedintele Americii Joe Biden
Votează Acest Articol
Scoate La Imprimantă Acest Articol
Dacă ţi-a plăcut acest articol, te rugăm să laşi un comentariu sau să te abonezi acestui feed pentru a primi articolele viitoare pe feed readerul tău.






Cat de mindru este acest zionist spurcat,ei cred ca sua este imperiul care va ramane vesnic.Dumnezeu are o veste fff trista pentru America.Aceasta v-a fi distrusa cu arme nucleare.Biblia,Apocalipsa 18:2 Si a strigat cu glas puternic si a zis;A cazut!A cazut Babilonul cel mare si a ajuns locas demonilor,inchisore tuturor duhurilor necurate,si inchisoare tuturor pasarilor spurcate si urate.18:3 Pentru ca din vinul aprinderii desfranarii Ei au baut toate neamurile si imparatii pamintului s-au desfranat cu Ea si negutatorii lumii din multimea desfatarilor Ei s-au imbogatit. 18:4 Si am auzit un alt glas din cer,zicand;Iesiti din Ea,poporul meu,ca sa nu va faceti partasi la pacatele Ei si sa nu fiti loviti de pedepsele sortite Ei. 18:5 Fiindca pacatele Ei au ajuns pina la cer si Dumnezeu Si-a adus aminte de nedreptatile Ei.18:6 Dati-i inapoi,precum v-a dat si Ea si,dupa faptele Ei,cu masura indoita,indoit masurati-i;in paharul in care v-a turnat,turnati-i de doua ori. 18:7 Pe cat s-a marit Ea pe sine si a fost in desfatari,tot pe atata dati-i chin si plingere.Fiindca in inima Ei zice;Sed ca imparateasa si vaduva nu sant si jale nu voi vedea nicidecum! 18:8 Pentru aceea intr-o singura zi vor veni pedepsele peste Ea;moartea si tinguirea si foametea si focul va arde-o de tot,caci puternic este Domnul Dumnezeu,Cel care o judeca. 18:9 Iar imparatii pamintului,care s-au desfranat cu Ea,se vor jeli si se vor bate in piept pentru Ea,cand vor vedea fumul focului in care arde. 18:10 Stind departe,de frica chipurilor Ei,si zicand;Vai,Vai!Cetatea cea mare,Babilonul,cetatea cea tare,ca intr-un ceas a venit judecata ta! 18:11 Si negutatorii lumii pling si se tanguiesc asupra Ei,caci nimeni nu mai cumpara marfa lor. 18:17 Si toti carmacii si toti cei ce plutesc pe mare si corabierii si toti cati lucreaza pe mare stateau departe. 18:18 Si strigau,uitandu-se la fumul focului in care ardea,zicand;Care cetate era asemenea cu cetatea cea mare!18:19 Si isi puneau tarana pe capetele lor si strigau plingand si tinguindu-se si zicand;Vai!Vai!Cetatea cea mare,in care s-au imbogatit din comorile Ei toti cei ce tin corabii pe mare,ca intr-un ceas s-a pustiit! 18:20 Veseleste-te de Ea,cerule si voi sfintilor,si voi apostolilor,si voi prorocilor,pentru ca Dumnezeu a pronuntat judecata voastra asupra Ei. Acesta este sfarsitul prostituatei(America).