Israelienii şterg denumirile arabe de pe indicatoare
Ministerul israelian al Transporturilor a anunţat astăzi că va şterge de pe indicatoare numele arabe ale localităţilor israeliene, pentru a păstra doar cuvântul în ebraică, relatează AFP.
“Ierusalim” nu va mai fi scris în arabă decât prin transcrierea cuvântului ebraic “Yerushalayim`, nemaifiind menţionat termenul arab uzual Al-Qods (Sfântul).
În scrierea în engleză, “Jerusalem”, devine `Yerushalayim”, “Nazareth” devine `Natzrat`, “Jaffa” devine “Yafo”, iar “Safed” din Galileea devine “Tzfat”.
“Ministrul Israel Katz a fost cel care a luat decizia, ce va fi aplicată treptat, misiunea fiind încredinţată serviciului de lucrări publice”, a declarat un purtător de cuvânt.

Acest ministru din Likud, partidul premierului Benjamin Netanyahu, a spus că măsura este un răspuns la refuzul palestinienilor de a desemna localităţile israeliene cu numele lor ebraic. “În hărţile palestiniene, în unele cazuri localităţile israeliene au încă numele arabe de dinainte de 1948″, a subliniat el.
Ministrul a precizat că schimbarea de nume nu va viza localităţile palestinene din Cisiordania, aflate sub administrarea Autorităţii palestiniene.
Deja, în 1949, sute de nume cu origine biblică au fost atribuite unor noi localităţi israeliene construite în locul unor sate arabe distruse.
Premierul de atunci, David Ben Gourio scria: “Trebuie să excludem numele arabe, din raţiuni politice, aşa cum nu le recunoaştem, politic, arabilor dreptul de a poseda ţara”.
Articole Înrudite:
- Israelienii Rasiști au întors din drum un vas cu ajutoare umanitare pentru Fâşia Gaza Israel a întors marţi din drum o barcă cu trei...
- Mâna întinsă de Obama musulmanilor îi îngrijorează pe israelieni O majoritate solidă a evreilor din Israel se teme că...
- Navele israeliene care au traversat Canalul Suez pregătesc un atac contra Iranului Cele două nave de război israeliene care au traversat Canalul...
- Lui Obama i se cer gesturi de bunăvoinţă faţă de Israel Preşedintele Obama este îndemnat de către senatorii evrei din SUA...
- 60 de ani de la fondarea statului Fascist Israel și Genocidul Palestinian Evreii împlinesc astăzi 60 de ani de la fondarea statului...
Taguri: arabi, Denumiri Arabe, Ebraic, Ebraica, Indicatoare, Israel, jidani, Limba Arabă, Palestina, palestinieni, Semne De Circulație
Votează Acest Articol
Scoate La Imprimantă Acest Articol
Dacă ţi-a plăcut acest articol, te rugăm să laşi un comentariu sau să te abonezi acestui feed pentru a primi articolele viitoare pe feed readerul tău.






