Holocaust

Procurorii germani doresc condamnarea unui episcop britanic pentru negarea holocaustului

Procurorii germani au început cercetările penale impotriva episcopului britanic Richard Williamson, ultraconservator catolic, pentru “incitare la ură rasială”, după ce a afirmat în trecut că “nici un evreu nu a fost ucis de camerele de gazare”.
Tirbunalul din Regensburg, sudul Germaniei, trebuie acum să decidă dacă va accepta cazul. Johann Ploed, preşedintele completului de judecată, va [...]


Basescu incrimineaza poporul roman si mai mult prin a le da tiganilor statutul de „victime ale holocaustului”

Preşedintele Traian Băsescu le-a spus, marţi, participanţilor la festivalul romilor de la Costeşti, că el a fost unul dintre cei care au luptat ca legea privind victimele holocaustului să îi vizeze şi pe romi, care “de-a lungul istoriei au fost victime ale diferitelor forme de opresiune”.
“Mă simt foarte onorat pentru că am fost invitat de [...]


Momentul gipsy al Madonnei. Cum comentaţi. Ce spun CTP şi Ilie Năstase

Mii de fani au huiduit-o pe Madonna, miercuri seară, la concertul pe care l-a susţinut la Bucureşti, atunci când artista a apărat drepturile ţiganilor, îndemnând la iubire şi acceptare. “Noi credem în toleranţă – ţigani, homosexuali, oamenii sunt diferiţi. Toţi trebuie trataţi la fel, nu uitaţi asta”, a mai spus vedeta.
Lecţia antidiscriminare şi îndemnul la [...]


Simon Wiesenthal a minţit despre trecutul său din timpul războiului, susţine un articol din “The Daily Telegraph”

Guy Walters, autorul cărţii “Hunting Evil”, susţine că Simon Wiesenthal, considerat întruchiparea efortului de a-i găsi şi trage la răspundere pe naziştii vinovaţi pentru Holocaust, a minţit atât în ceea ce priveşte trecutul său din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, cât şi asupra numărului de criminali pe care i-a descoperit. Fragmente din cartea lui [...]


Bătrân de 89 de ani va fi judecat pentru presupusa „asistare la uciderea a circa 28.000 de jidani”

Fostul gardian într-un lagăr nazist, ucraineanul John Demjanjuk, suspectat că a fost complice la asasinarea a circa 27.900 de oameni în lagărul de concentrare de la Sobibor (Polonia), în al doilea război mondial, va fi judecat în Germania, scrie Bloomberg.
Procurorii germani îl acuză pe fostul gardian în vârstă de 89 de ani că a condus [...]


Praga: Conferinta asupra recompensarii suferintelor evreiesti

Elie Wiesel, o dovada vie a faptului că se mai ieşea si în viaţă din lagărele de muncă germane, şi-a exprimat indignarea faţă de “încetineala cu care se recompensează suferinţe îndurate de evrei” în aceste lagăre. Afirmaţile sale au fost făcute cu ocazia deschiderii conferinţei internaţionale pe această temă, desfăşurată la Praga.
„De ce a durat [...]


Defrişarea parcului Brezoianu, avizată de Comisia de Mediu

Comisia de Mediu din cadrul Primariei Capitalei a dat luni avizul de mediu pentru construirea, in parcul Brezoianu, a monumentului Holocaustului.
Avizul a fost unul de forma, in conditiile in care defrisarea parcului a inceput deja.
Toti membrii Comisiei in afara de unul au votat pentru inceperea lucrarilor la construirea monumentului Holocaustului in parcul din fata cladirii [...]


Monumentul Holocaustului Bucureşti

Bucureşti: Primăria Capitalei va muta 30 de copaci pentru monumentul Holocaustului
Lucrătorii Primăriei Capitalei vor muta, săptămânaviitoare, 30 de copaci în Parcul Izvor, din zona unde urmează a se realiza monumentul Holocaustului. Construcţia va fi ridicată pe o suparafaţă de aproape 3.000 de mp, în zona străzilor Lipscani, Anghel Saligny, Mihai Vodă şi Brezoianu.
Primăria Capitalei va [...]


David Duke hărțuit de poliția din Cehia

În ziua de vineri, Dr. David Duke a fost arestat în timp ce se afla într-un restaurant din Praga în cursul unei operaţiuni a poliţiei ce a implicat desfăşurarea a peste 30 de agenţi înarmaţi. A fost eliberat după câteva ore. În ciuda mesajelor transmise de-a lungul anilor către public de către acesta, autorităţile cehe [...]


Democrația în acțiune! Un negaționist al holocaustului din Austria riscă până la 20 de ani de închisoare

Un scriitor austriac acuzat de “negarea holocaustului” şi “promovarea erei naziste” este judecat de un tribunal din Viena. Dacă va fi gasit vinovat, acesta riscă o pedeapsă de până la 20 de ani de închisoare.
Gerd Honsik, în vârstă de 68 de ani, a fost deja condamnat la 18 luni de închisoare în 1992 pentru negarea [...]


Un inalt prelat brazilian este acuzat de “minimalizarea holocaustului”

Un arhiepiscop brazilian a şocat opinia publică după ce la sfârşitul săptămânii trecute a făcut o afirmaţie neconvenţională despre cel de al doilea război mondial, susţinând că ţiganii şi catolicii ar fi fost mai persecutaţi decât evreii.
“Evreii vorbesc despre şase milioane de persoane ucise. Dar câţi catolici au fost victime ale holocaustului? Au fost în [...]


Muzeul Holocaustului, în pericol de dispariţie

Foarte ciudat mod de a onora memoria a 6 milioane de evrei. Mitul de carton al Holocaustului se darâmă de la sine.
Muzeul a rezistat până acum datorită guvernului polonez care a suportat mai bine de jumătate din cheltuielile de întreţinere. În plus, până la 5 procente din fondurile instituţiei provin de la fundaţia americană Lauder [...]


Papa îşi pune cenuşă-n cap

Intr-o scrisoare adresata liderilor Bisericii Catolice, Papa Benedict al XVI-lea recunoaste greselile facute in ridicarea excomunicarii unor prelati integristi, inclusiv a unuia care a negat Holocaustul.


“Evenimentul” işi face bine treaba

“Evenimentul” işi face bine treaba şi pupă unde trebuie: “Ioan Gottlieb a trăit în lagărele naziste orori incredibile, şi-a pierdut acolo tatăl şi bunicii, a trecut prin momente-limită şi a trăit, luni în şir, cu mirosul morţii în nări. Evz.ro vă oferă astăzi ultima parte a poveştii unui profesor universitar ieşean victorios în lupta cu [...]


Papa este de partea evreilor

Papa Benedict al XVI-lea şi-a exprimat “solidaritatea” cu evreii şi a condamnat negarea Holocaustului, după declaraţiile unui episcop tradiţionalist care a negat existenţa camerelor de gazare, scrie AFP.


Improve the web with Nofollow Reciprocity.